REȚETE

Sucul de cartofi înlătură imperfecțiunile tenului – Cum să îl folosești

Coșurile se numără printre cele mai enervante imperfecțiuni ale tenului.
Apar când te aștepți mai puțin, uneori pot fi dureroase, iar dacă ai obiceiul greșit de a le stoarce, te poți alege cu cicatrici permanente pe piele.

Principalele cauze ale apariției coșurilor sunt porii blocați, în interiorul cărora se acumulează sebum și celule moarte de piele. Se formează astfel puncte negre sau comedoane. Atunci când bacteriile se dezvoltă în interiorul acestora, rezultatul este o infecție în interiorul lor, care duce la inflamare și la apariția coșurilor.

În afara tratamentelor clasice pentru acnee, poți încerca și remediile naturiste, folosind ingrediente naturale pe care în mod sigur le ai deja în casă. Un astfel de remediu eficient, dar mai puțin cunoscut este tratamentul cu cartofi cruzi.

Cartofii conțin substanțe cu efect antiinflamaor, ceea ce înseamnă că te ajută să reduci inflamația cauzată de bacteriile din interiorul coșurilor. Un cartof conține 70% din necesarul de vitamina C al pielii, ceea ce stimulează producția de colagen, dar și vitamine din grupul B, care sunt esențiale pentru o piele sănătoasă. Datorită faptului că are un conținut bogat de niacină, cartoful poate uniformiza culoarea pielii, estompând petele pigmentare.

Iată cum să folosești cartofii ca să tratezi acneea: Pasul 1: Spală bine un cartof și curăță-l de coajă. După ce l-ai curățat, spală-l bine sub jet de apă. Taie apoi cartoful în felii subțiri.

Pasul 2: Masează tenul curat, proaspăt spălat, cu câte o felie de cartof. Folosește o nouă felie pentru fiecare zonă a feței astfel încât să eviți răspândirea bacteriilor. Cartoful va exfolia delicat pielea, eliminând celulele moarte. Pasul 3: Pune câte o feliuță de cartof pe fiecare coș în parte și lasă să acționeze timp de cinci, zece minute. Efectul antibacterian al cartofului va reduce numărul bacteriilor care cauzează apariția coșurilor.

Măștile și tratamentele pentru piele cu cartofi se prepară înainte de folosire și se folosesc imediat.
Cartofii se oxidează rapid (capătă acea culoare închisă) și își pierd în acest fel proprietățile benefice. Dacă ți-a mai rămas mască pentru față din cartofi sau zeamă de cartofi, nu o păstra la frigider, ci arunc-o. Prepara alta proaspătă chiar înainte de folosire.